Portrete cinematografice ale lui Isus

Portrete cinematografice ale lui Isus

Probabil că nu existat vreo altă persoană mai bogat reprezentată în artă şi în cultura umanităţii decât Isus Hristos. Aceste portrete, care de-a lungul timpului s-au diversificat tot mai mult şi au explorat cu tot mai mult curaj bogăţia semnificaţiilor christice ( reale sau atribuite arbitrar de oameni ) au ajuns la apogeu, din puctul de vedere al impactului, odată cu apariţia cinematografiei.
A fost asta în folosul propăşirii Evangheliei sau nu? În ce măsură portretele distorsionate şi-au făcut datoria de a-l îndepărta pe omul modern de adevăratul Hristos? Sunt întrebări provocatoare, la care de prea multe ori s-au dat răspunsuri prea simple, reducţioniste …
Am încercat împreună cu câtiva prieteni, să apreciem, prin vizionarea unor clipuri din filme, modul în care Isus a fost reflectat în câteva din cele mai reprezentative opere cinematografice. Nu am luat în considerare doar variantele “ortodoxe”, cele fidele relatărilor biblice, ci am privit cu curaj ( dar critic! ) şi la câteva portrete controversate, tocmai pentru a avea o paletă cât mai fidelă a modului în care omul contemporan explorează adevărul cu privire la Fiul lui Dumnezeu.
Şi, pentru că vorba lungă e sărăcie, să vedem câteva exemple …


La voie lactee ( Calea Laptelui ) - Luis Bunuel, 1969

Filmul este o satirã la adresa Bisericii Catolice şi a dogmatismului ei. Deşi acţiunea filmului este în timpurile noastre Bunuel inserează din când în când scene din viaţa lui Isus, caracterizate de un spirit ironic, uneori chiar cinic faţă de credinţa dogmatică pe care autorul o ridiculizează în film.
Isus, în filmul lui Bunuel, este mai degrabă un construct religios; El nu acţionează aşa cum poate ar vrea ci mai degrabă aşa cum va trebui să rămână în conştiinţa oamenilor. De aceea comportamentul Său este un amestec de umanitate idealistă, visătoare, obişnuită fiecăruia dintre noi şi elocvenţă, gestică declamativă şi aspect de icoană vie, asemănătoare picturilor Renaşterii. În acelaşi timp, este un Isus detaşat, lipsit de contact real cu oamenii, rupt de problemele lor şi preocupat să umple minţile ucenicilor cu versete care vor alcătui mai târziu Evangheliile.
Trebuie spus însă, că Bunuel nu a intenţionat un portret al lui Isus în primul rând cât mai degrabă un portret al Bisercii Lui, focalizat pe cea catolica, prea adesea străină de oameni, izolată de problemele comunităţii şi preocupată de a conserva cât mai bine dogme la borcan decât să fie într-adevăr “stâlpul şi temelia adevărului.”.


Jesus Christ Superstar - Lloyd Webber, Tim Rice, 1973

O evanghelie muzicală, reflectată prin ochii lui Iuda, controversată, fără înviere şi totuşi încărcată de anumite provocări, chiar şi pentru un creştin.
Cred că principalul element legat de Isus în această operă rock este nesiguranţa cu privire la identitatea şi misiunea Lui. Toate personajele au îndoieli cu privire la El dar, mai grav, Isus însuşi este nesigur, ezitant, şi chiar dacă Îşi va urma destinul până la capăt nu este prea clar de ce o face, decât ca urmează voia neînţeleasă a Cuiva de sus.
Obosit, acceptând un destin fără un sens clar, asupra căruia atât El are întrebări nelamurite cât şi ceilalţi, în frunte cu Iuda ( relevantă este obsesiva întrebare din final “Isuse Hristoase, Cine eşti şi ce sacrificiu ai făcut?”), acest Isus e departe de Cel pe care Îl cunoaştem noi din Evanghelii, e unul care chiar dacă a murit pe o cruce în vremea lui Ponţiu Pilat, n-a lăsat prea multă speranţă în urma Lui …


The Gospel of John - Philip Saville (2003)

Ecranizare fidelă a Evangheliei lui Ioan – prea fidelă chiar, după unele opinii – filmul lui Saville este unul corect, bine realizat tehnic dar lipsit de strălucirea pe care I-ar fi putut-o da asumarea unei anumit grad de libertate în limbaj, şi poate chiar eliminarea comentariilor naratorului, măcar pe unele porţiuni. Dar, poate e prea mult să ceri o mare valoare artistică unei realizări care din start se doreşte a fi reproducerea într-o altă formă de comunicare a unei opere existente deja.
Isus, reprezentat în acest film, degajă o puternică siguranţă de Sine; este opusul celui din Jesus Christ Superstar. El ştie cine este şi ce misiune are de îndeplinit. În acelaşi timp este impresionantă pasiunea Sa şi convingerea nezdruncinată care însoţeşte tot ceea ce spune şi face. Este, poate, portretizarea cea mai apropiată de spiritul Scripturii – dacă vrei să fi ajutat să vizualizezi ceea ce citeşti în Evanghelia după Ioan, vizionarea acestui film este cea mai bună alegere.


Jesus of Nazareth - Franco Zeffirelli (1977)

Filmul lui Zeffirelli reprezintă o lucrare de referinţă în cinematografie, legată de viaţa lui Isus Hristos. Un regizor care nu are nevoie de prea multe recomandări, o echipă de actori de elită, buget şi condiţii de realizare ideale, toate aceste lucruri au concurat la realizarea unei opere de un profund impact în vieţile multor oameni. Zeffirelli reuşeşte în general să păstreze un echilibru între libertatea de exprimare artistică şi acurateţea biblică a ceea ce apare pe ecran, iar acest lucru este unul din atuurile filmului.
Robert Powell întruchipează un Isus demn, care inspiră respect tuturor celor din jur, adesea chiar şi duşmanilor. Calmul Îl însoţeşte peste tot; chiar şi mişcările Lui, lente, liniştite ne dau imaginea unui om încrezător, care ştie Cine este şi încotro merge. Multe din gesturile şi apariţiile Sale poartă o încărcătură simbolică profundă; imaginea Sa pe potecile de lângă Iordan în timp ce Ioan Botezătorul îi îmboldea pe ucenicii săi să-L urmeze, cea din barca lui Petru, când a înmulţit peştii, uşa închisă de Zeraf în faţa mesajului iubirii predicat de Isus, apariţiile Sale înaintea lui Pilat, răspunsul la întrebarea “Ce este adevărul?” … toate ne provoacă în a-L lua în serios pe Hristos şi ceea ce a făcut El pentru noi.


The Passion Of Christ - Mel Gibson (2004)

O investiţie enormă de muncă şi resurse dar şi o publicitate fără precedent, atât din partea fanilor cât şi din partea criticilor, au făcut ca filmul lui Mel Gibson să devină un fenomen cinematografic cu mult peste aşteptările realizatorilor. E greu să pui în balanţă toată această investiţie artistică, într-un demers de promovare a adevărului despre patimile Domnului nostru, cu repulsia, justificată a unora, asociată modului brutal, uneori chiar cinic, în care aceste patimi sunt reprezentate în toate detaliile lor oripilatoare.
Un Isus mutilat fizic, desfigurat, dar parcă intact spiritual, care suferă chinuri enorme pentru mine şi pentru tine, acesta este Mântuitorul reprezentat de Mel Gibson. Trupul Său, redus la condiţia primară de funcţionare, aceea de supravieţuire în agonie, este centrul pe care se focalizează obiectivul camerei de filmat pe toată durata filmului. Există câteva scăpări, poate prea puţine, în care vedem ceva mai mult decât trupul lui Hristos; sunt acele rememorări ale unor momente din trecut, unele superbe chiar dacă nu pleacă de la texte ale Scripturii.
Filmul lui Mel Gibson ne arată în ce fel ruperea vieţii lui Isus pe bucăţi, chiar în numele unei viziuni generoase, poate să deformeze imaginea spectactorului despre El: e o pretenţie mult prea mare să spui că poţi să-ţi faci o imagine adecvată despre Isus, urmărind doar ultimele ore ale vieţii Lui.
Dar poate că asta e ideea: ni se oferă doar o parte, una din cele mai şocante, e adevărat, iar noi avem ca temă de casă să luăm Scriptura în mâini şi să întregim acest chip al lui Isus urmărindu-I întreaga desfăşurare a lucrarii Sale printre oameni.


The Last Temptation of Christ - Martin Scorsese (1988)

Fără îndoială unul dintre cele mai controversate filme cu privire la Isus Hristos, respins de majoritatea creştinilor, în ciuda multelor explicaţii si justificări date de autor cu privire la intenţia sa artistică. Dorit a fi expresia conflictului dintre natura divină şi cea umană a lui Isus, oscilând între momente de o reală profunzime şi scene şocante, chiar blasfemiatoare din punctul de vedere al unui creştin, filmul propune totuşi, în ultima sa parte un scenariu fantezist dar în acelaşi timp provocator pentru oricine: ce ar fi fost dacă Isus ar fi renunţat la calea crucii, cum s-ar fi derulat istoria mai departe, în astfel de condiţii? Finalul filmului ne linişteşte: de fapt acest scenariu avusese loc în mintea lui Isus, în momentele de agonie de pe cruce, iar ultima scenă ne va prezenta un Hristos pregătit să spună Tatălui “S-a împlinit!” pentru că jertfa urma să se desfăşoare mai departe aşa cum a fost planificată.
Avem, în acest film, un Isus radical în mesajul şi comportamentul Său exterior dar sfâşiat de adânci conflicte interioare. Viaţa Sa interioară este o permanetă luptă cu Sine Însuşi, cu percepţia despre Sine şi despre misiunea Sa, cu cel rău, şi chiar cu Cel ce L-a trimis în lume. Cele două naturi ale Sale sunt de cele mai multe ori clar delimitate şi în conflict, ceea îndepărtează şi mai mult portretul propus de Scorsese de Hristosul Scripturii. În timp ce pasiunea Sa, în unele momente, depăşeşte adesea orice altă reprezentare a lui Isus în cinematografie, momentele Sale de slăbiciune, uneori raportate chiar la Iuda vânzătorul, ne fac să regretăm că o operă care plecase din start cu o idee atât de generoasă şi de provocatoare artistic, eşuează din pricina lipsei de consecvenţă faţă de slava şi măreţia lui Isus Hristos, Domnul şi Mântuitorul nostru.


Andrei Rublev - Andrei Tarkovsky (1969)

Capodoperă a cinematografiei universale, la ani lumină distanţă de comercialismul hollywoodian, Andrei Rublev este o provocare la meditaţie, la curajul de a înfrunta cu sinceritate probleme fundamentale omului, ale artistului în special, prins în capcana acestei lumi potrivnice, prost croite, în care nu mai există valori perene iar economicul a sugrumat parcă până la asfixiere spiritualul.
Pretextul folosit de Tarkovsky este viaţa şi opera unui pictor de icoane rus din secolul XV. Pentru câteva minute, în film apare şi o viziune cu privire la Isus şi jertfa Sa. Ca şi în cazul lui Bunuel, autorul nu intenţionează un portret al lui Isus propriu-zis, cât o proiecţie în conştiinţa oamenilor a persoanei Lui.
Un Isus crucificat în plină iarnă rusească, mai degrabă acceptat ca simbol al mântuirii şi al suferinţei decât înţeles în identitatea şi misiunea Sa, aceasta este portretul Domnului reprodus prin ochii lui Rublev. Oamenii se identifică cu El şi cu suferinţa Lui prin propria lor suferinţă; Golgota Lui este înţeleasă prin propria lor Golgotă iar necazurile, bolile, ignoranţa şi sărăcia îşi găsesc cumva loc de proiectare în conştiinţă prin crucificarea Domnului. Dacă e să fie vreun loc unde toate cele rele, nevoi şi păcate, să fie spălate cumva, atunci acolo pe cruce e acel loc. Dar atenţie, nu este vorba de o spălare reală de păcate ci de o eliberare a conştiinţei, de o refulare a acestor lucruri într-un loc comun tuturor, accesibil şi şcolitului, şi celui fără de carte, şi bogatului, şi săracului.
Nu fiţi însă prea duri cu acest Hristos. El merge până la moarte pentru om, pentru împlinirea unui plan care pare să nu fie înţeles de nimeni, şi cumva este şi aceasta o manifestare a harului: să te laşi folosit de lumea pentru care ai murit chiar dacă tu ai dorit pentru ea mult mai mult decât ea cere de la tine.