Truman Show

Un film apreciat de unii ca fiind un manifest gnostic, considerat chiar anti-crestin, Truman Show este unul din acele filme care te invita la meditatie, la a ne confrunta cu seriozitate perspectiva pe care o avem asupra lumii in care traim. Si daca mai adaugam faptul ca s-au gasit oameni care sa spuna ca de fapt e un film pro-crestin, putem spune ca realizarea lui Peter Weir mai are si rostul de a da apa la moara celor care propovaduiesc legitimitatea postmodernismului ( de parca el ar avea nevoie de asa ceva! ).
O lume mincinoasa, falsa, dominata de granite fizice dar si mentale, aceasta este lumea in care traieste Truman. Aceasta este de fapt si conexiunea cu gandirea gnostica: traim intr-o lume rea, inselatoare, in care, fara sa ne dam seama, sunt manipulati sa facem voia altcuiva iar singura noastra sansa este evadarea, parasirea ei definitiva. Acceptam ceea ce ni se ofera, fara sa punem prea multe intrebari, fara sa cercetam rostul lucrurilor iar asta este de fapt o lunga si plictisitoare robie.
In ciuda ispitei de a judeca filmul prin lentile gnostice, o sa il privesc mai degraba din perspectiva unui crestin. Astfel un prim lucru imi pare evident: lipseste din film, direct sau indirect, metaforic, alegoric, sub orice forma ce mai, vreo aluzie la Dumnezeul in care noi crestinii credem. Christof nu este un dumnezeu ci mai degraba un demiurg; el este unul de care vrei sa te eliberezi si sa-l lasi in urma, nu sa-i cauti prezenta. Truman vrea sa fie liber, cauta salvarea si o obtine dar pe cont propriu. Nimeni nu l-a mantuit pe Truman: eliberarea sa este 100% meritul sau.
As putea, ca si crestin, sa fiu de acord cu descrierea starii lumii asa cum apare ea in film, o lume care nu traieste cu adevarat ci isi asuma constient o drama, un show, un grandios spectacol. Pe de alta parte observ si o diferenta esentiala fata de gandirea crestina: lumea lui Truman este una creata pentru el, si functiona comform planului initial in timp ce Scriptura ne spune ca directia pe care lumea aceasta se indreapta nu este cea pe care Autorul a dorit-o si ca au existat evenimente care au deturnat viziunea initiala cu privire la ea.
Daca observi cu atentie, in film, nu lipsa de autenticitate a lumii artificiale din studio este problema morala care ni se ofera spre meditare ci lipsa libertatii omului de a-si alege singur orizontul in care sa traiasca. Oamenii din lumea lui Truman accepta, de buna-voie sa traiasca o viata regizata, isi asuma niste limite impuse de studio si, din acest punct de vederi nu poti decat sa le plangi de mila si nimic mai mult, in timp ce eroul principal vrea cu adevarat sa plece, sa treaca dincolo, sa traiasca altfel.
E pacat insa sa nu-i observi in film si pe cei ce sunt spectactori ai spectacolului lui Christof. Conditia lor nu este cu nimic mai buna decat a acelor din interior. Nu sunt in studio, nu joaca roluri si ai zice ca macar ei sunt reali, dar de fapt nu fac altceva decat sa stea cu ochii in televizor fara nici un rost. Nu au vieti proprii ci o urmaresc cu sufletul la gura pe cea a lui Truman. In final, cei doi politisti ne sugereaza ca nu e o mare drama ca Truman Show s-a terminat: mai sunt si alte canale interesante de vizionat.
Intepaturile usor ironice, uneori sarcastice, pe care filmul le aduce mentalitatii consumeriste actuale, considerate a fi motorul societatii in care traim, ne conduc la o posibila asociere a demiurgului acestei lumi cu aceasta mentalitate care ne inrobeste tot mai mult. E trist dar, ceea ce acum pare a fi usor exagerat, prin intentia lui Peter Weir, maine ar putea fi normalitatea pentru copiii nostrii, inrobiti intr-o cultura in care manipularea media va creste tot mai mult datorita noilor tehnologii.
As concluziona spunand ca filmul este placut de privit, bine realizat, la obiect, dens dar in celasi timp el nu ne invata nimic si nu-mi propune nici o solutie care sa ma conduca spre usa salvatoare. Acesta nu este neaparat un defect al filmului ci doar o constatare; pana la urma marile raspunsuri trebuie totusi cautate ... in alta parte.